SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA. Un șofer nervos accelerează printr-un grup de bicicliști, iar apoi este bătut de cei pe care i-a lovit, cu polițiștii lângă el

Publicat: 24/09/2015, 18:23

Acesta i-a forțat pe aceștia să se dea la o parte, pornind agresiv cu mașina printre aceștia și acroșând câteva biciclete. De asemenea, mașina condusă de italianul care lucrează la reabilitarea Pieței Unirii a atins și bicicleta unui copil în vârstă de 10 ani, care s-a dezechilibrat și a căzut, fără însă a se răni, informează ebihoreanul.ro

Nervoși și revoltați, bicicliștii au început să-l huiduie, să-l înjure și să-i vandalizeze mașina. După ce pietrarul a ieșit din autoturism, unul dintre orădenii prezenți la marș l-a lovit cu pumnul în cap, de față cu polițiștii aflați la fața locului.

„Până în acest moment nu există depusă nicio plângere. Poliția s-a autosesizat și există un dosar în privința distrugerii mașinii implicate în incident”, a declarat pentru BIHOREANUL comisarul șef Ioana Indrieș, de la Biroul de Presă al Poliției.

În urma analizelor făcute marți seară, s-a dovedit că italianul nu consumase alcool.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
×